VLC Player, mai relevant ca niciodată: ce s-a schimbat în cea mai bună aplicație pentru filme

de: Alexandru Puiu
21 01. 2021

Pe lângă faptul că VLC Player este disponibil pe aproape orice platformă, aplicația este actualizată constant și tocmai a beneficiat de un update important.

Creatorii VLC au lansat în urmă cu scurt timp noua versiune 3.0.12. Aceasta vine cu beneficii majore mai ales pentru posesorii de sisteme Apple. În cazul în care ai intrat de curând în posesia unui MacBook Air, Macbook Pro sau Mac mini cu procesor Apple M1, tocmai ai câștigat posibilitatea de a rula nativ VLC Media Player.

Ca referință, tranziția pe Mac-uri de la procesoare Intel la cele pe arhitectură ARM create de Apple, similare cu cele din iPhone-uri, a venit cu probleme majore de compatibilitate. O parte dintre vechile aplicații funcționează într-un fel de mașină virtuală pe Mac-urile cu Apple M1, dar programe mai pretențioase precum Parallels, dedicat mașinilor virtuale cu Windows, refuză complet să funcționeze.

Din fericire, versiunea 3.0.12 de VLC rulează nativ pe Mac, cu o condiție. După ce ai instalat noua iterație de pe site-ul www.videolan.org, trebuie să intri în meniul VLC din stânga sus și să apeși din nou pe Check for Updates. Abia atunci, vei avea varianta 3.0.12.1 nativă pentru M1. Dacă nu faci acest pas suplimentar, vei utiliza în continuare versiunea pentru procesoare pe arhitectură X86.

Un al detaliu drăguț din nou versiune de VLC este că interfața a fost optimizată pentru a arăta mai bine pe macOS Big Sur, lansat recent de Apple. În plus, remediază distorsiunile întâmpinate de anumiți posesori de Mac la redarea filmelor.

Dincolo de particularitățile dedicate celor care utilizează VLC pe Mac, varianta actualizată include suportul pentru protocolul RIST (Reliable Internet Stream Transport). Îmbunătățește stabilitatea fluxului video când faci streaming pe o conexiune de internet nu foarte stabilită. Merge mai bine pentru redarea clipurilor de pe YouTube și Vocaroo și remediază mai multe probleme de securitate. Blocarea aplicației în cazul accelerării video Direct3D a fost de asemenea soluționată.